Copilul nu e un bibelou

Fiind vremea din ce in ce mai placuta am ales sa stau cu cel mic afara pe cat posibil.
Zilnic vad anumite comportamente ale parintilor care pur si simplu ma frapeaza. Inteleg ca poate esti obosita sau nu ai chef, dar esti mama. Copilul are nevoie sa alerge, sa se joace, sa interactioneze cu alti copii. Sa va dau un exemplu:
In parc apar un baietel de 2 ani cu mama lui. Ea se aseaza pe banca, cel mic incepe sa alerge cu alti copii. Deodata se aude : ” Matei, nu mai alerga. Stai langa mine.” Cel mic vine langa ea si, de plictiseala, incepe sa se joace in nisip. ” Scoate mainile din nisip, nu ai voie sa te joci cu nisip, te imbolnavesti si iti fac injectii.”
La un moment dat baiatul observa cativa copii care se dau pe tobogan. Se duce si el, se da de vreo 3-4 ori si la un moment dat nu se opreste la timp si da cu fundul de pamant. Se ridica usot si isi vede mai departe de joaca. ” Tu nu vezi ca nu esti in stare sa te joci fara sa te lovesti? Treci in casa, imi incepe filmul si nu vreau sa il pierd din cauza ta.” Si il ia pe sus, cu lacrimile siroind pe obrajii copilului, si intra in casa.

Copilul vrea sa se joace. Daca tu il scoti in parc doar sa stea pe banca cu tine, in timp ce tu vorbesti la telefon sau cu vreo vecina, asta nu inseamna ca a iesit copilul la joaca. Daca s-a lovit dar nu zice nimic inseamna ca nu a patit nimic. Nu il lasi sa se joace la nisip, dar la vara va duceti in concediu la mare. Acolo ce vei face? Il vei tine pe sezlong sa nu se imbolnaveasca?
Asta e distractia copilului: sa se dea pe tobogan, sa alerge, sa construiasca castele de nisip. Poate sunt eu prea maleabila, sau mai putin protectoare in privinta jocurilor, dar nici ca in exemplul de mai sus nu trebuie sa se comporte un parinte. Daca nu se loveste nu va invata ce e durerea, cum poate evita data viitoare sa se mai raneasca.
Asta e parerea mea. Orice parere aveti, sunteti liberi sa comentati la acest articol.